Rezistența la acidul nucleic și la rifampicină la Mycobacterium Tuberculosis

Mycobacterium tuberculosis, pe scurt, bacilul tuberculos, TB, este bacteria patogenă care provoacă tuberculoza.În prezent, medicamentele de primă linie antituberculoză utilizate în mod obișnuit includ izoniazida, rifampicina și hexambutol, etc. Medicamentele de linia a doua împotriva tuberculozei includ fluorochinolone, amikacina și kanamicina etc. Noile medicamente dezvoltate sunt linezolid, bedaquilina și delamani etc. Cu toate acestea, din cauza utilizării incorecte a medicamentelor antituberculoase și a caracteristicilor structurii peretelui celular al mycobacterium tuberculosis, mycobacterium tuberculosis dezvoltă rezistență la medicamente la medicamentele antituberculoase, ceea ce aduce provocări serioase în prevenirea și tratamentul tuberculozei.

Rifampicina a fost utilizată pe scară largă în tratamentul bolnavilor de tuberculoză pulmonară încă de la sfârșitul anilor 1970 și are un efect semnificativ.A fost prima alegere pentru a scurta chimioterapia pacientilor cu tuberculoza pulmonara.Rezistența la rifampicină este cauzată în principal de mutația genei rpoB.Deși apar în mod constant noi medicamente anti-tuberculoză, iar eficacitatea clinică a pacienților cu tuberculoză pulmonară a continuat să se îmbunătățească, există încă o lipsă relativă de medicamente anti-tuberculoză, iar fenomenul de utilizare irațională a medicamentelor în clinică este relativ ridicat.În mod evident, Mycobacterium tuberculosis la pacienții cu tuberculoză pulmonară nu poate fi ucis complet în timp util, ceea ce duce în cele din urmă la diferite grade de rezistență la medicamente în corpul pacientului, prelungește cursul bolii și crește riscul de deces al pacientului.